TopGear.ro Actualitate Test drive Porsche Cayenne Coupé: Elefantul cu grație de balerină

Test drive Porsche Cayenne Coupé: Elefantul cu grație de balerină

de TopGear

Pentru un colos cu o masă de peste două tone, Cayenne Coupé este surprinzător de Porsche, atât în plan estetic, cât și dinamic. Pentru primul test drive am avut la dispoziție Porsche Cayenne Coupé cu motorizarea de bază de 340 CP.

Intră în Galeria FOTO

Cayenne este modelul care schimbat destinul producătorului din Stuttgart, reușind în același timp performanța de a polariza fanii mărcii Porsche. Este primul SUV Porsche, iar mai târziu a devenit și primul Porsche cu motor diesel. În ciuda acestor „greșeli capitale”, Cayenne s-a vândut ca pâinea caldă și rămâne și astăzi cel mai vândut model din gamă, cu peste 70.000 de unități comercializate în fiecare an.

Cayenne Coupé reprezintă răspunsul Porsche la trendul SUV-urilor coupé. Față de un Cayenne normal, coupé-ul aduce o siluetă mai dinamică și caracteristici mai sportive, fără a sacrifica din spiritul practic al modelului original.

În spate, pasagerii stau cu 30 mm mai jos decât într-un Cayenne obișnuit, bancheta fiind configurată standard cu două locuri individuale. În cazul nostru, mașina de test a fost echipată (opțiune gratuită) cu o banchetă cu trei locuri. Chiar și cu o linie plonjată a acoperișului, Cayenne Coupé oferă un portbagaj cu un volum de 625 de litri, care poate fi extins la 1.540 de litri prin rabatarea banchetei.

O caracteristică a lui Cayenne Coupé este spoilerul adaptiv, care completează spoilerul fix de pe acoperiș. Acesta este extins automat la viteze de peste 90 km/h pentru a oferi stabilitate aerodinamică și forță de apăsare la rularea cu viteze mari.

Pentru testul nostru am avut la dispoziție motorizarea de bază cu 340 CP și un cuplu maxim de 450 Nm. Cayenne Coupé are nevoie de 6,0 secunde pentru a accelera de 0 la 100 km/h și atinge o viteză maximă de 243 km/h. Sunt cifre impresionante pentru un SUV cu o masă de peste două tone.

Cayenne Coupé – dinamic și competent

Și mai impresionant este modul în care Porsche Cayenne Coupé reușește să se descurce pe circuit. Pentru a-l pune la încercare am ales circuitul Academiei Titi Aur și am încercat să ignorăm configurația cu anvelope de iarnă.

Comportamentul dinamic este exemplar, chiar dacă aderența pneurilor de iarnă nu este una foarte bună pe asfaltul relativ cald. Tendințele de subvirare sunt neutralizate de sistemul de tracțiune integrală, care asigură un balans optim al maselor. În linie dreaptă, Cayenne Coupé țâșnește ca un glonț din pușcă, iar puterea de oprire a sistemului de frânare este la fel de impresionantă.

Chiar dacă debordează de dinamism, Porsche Cayenne Coupé păstrează caracteristici foarte bune și în afara asfaltului. ADN-ul moștenit îl ajută să treacă fără efort prin zone cu denivelări dificile, chiar dacă asfaltul este terenul de joacă preferat.

Garda la sol este de 19 centimetri, dar aceasta poate crește, la nevoie, până la 24,5 cm, grație suspensiei pneumatice. Este o valoare care ar trebui să asigure depășirea fără probleme a celor mai multe obstacole.

Sistemul de selectare a modului de rulare dispune de patru programe pentru off-road – Mud, Gravel, Sand și Rocks. În funcție de programul selectat, sistemul alege setările optime pentru motor, cutie de viteze, suspensia pneumatică și diferențialele blocante.

Porsche Cayenne Coupé – Date tehnice

Preț de bază/preț model testat (inclusiv opționale) – 86.210/110.173 euro cu TVA
Combustibil – Benzină
Cilindree cmc –2995
Putere maximă CP/rpm – 340/5300-6400
Cuplu maxim Nm/rpm – 450/1340-5300
Viteză maximă km/h – 243
Accelerație 0-100 km/h – 6.0 secunde (cu pachetul Sport Chrono)
Consum mixt (NEDC) l/100 km – 9,4
Tracțiune – integrală permanentă
Cutie de viteze – cu dublu ambreiaj PDK, 8 trepte
Lungime mm – 4931
Lățime mm – 1983
Înălțime mm – 1676
Ampatament mm – 2895
Volum rezervor litri – 75
Volum portbagaj litri – 625 – 1.540
Masă la gol kg – 2.105

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles