TopGear.ro Recomandari Sfaturi utile pentru a alege un autoturism într-o piață scumpă
banner

Sfaturi utile pentru a alege un autoturism într-o piață scumpă

de TopGear

Cunoaștem o perioadă de scumpiri considerabile pe toate planurile, iar industria auto nu face excepție. Dereglarea lanțurilor de aprovizionare și creșterea prețurilor materiilor prime sunt doar câteva dintre principalele motive pentru aceste scumpiri.

Indiferent de motiv, atunci când achiziționăm un autoturism nou, decizia trebuie luată cu mare grijă, după evaluarea tuturor opțiunilor și după punerea la punct a unui plan. În rândurile ce urmează, vom discuta ce anume trebuie să ai în vedere pentru a lua o decizie calculată, atunci când te gândești să îți cumperi o mașină nouă.

4 lucruri de care să ții cont dacă vrei un autoturism nou

  1. Setează-ți un buget și nu-l depăși – o greșeală des întâlnită în rândul cumpărătorilor este depășirea bugetului stabilit. Natura umană ne determină să ne dorim mai mult. Cu cât ne documentăm mai mult, cu atât ne dorim un brand mai scump, opțiuni mai multe, pachete de servicii incluse mai bune. Picăm, astfel, în plasa industriei auto: facem eforturi să trecem peste limita financiară impusă, invocând motivul învechit “ o dată îți iei mașină nouă”. Însă acest lucru nu este adevărat, scopul este să îți poți cumpăra o mașină nouă la un anumit interval de ani, nu să te folosești de aceiași mașină până la adânci bătrâneți. În cazul autoturismelor noi, precum cele pe care le găsești la dealershipul Dibas.ro, creditele de tip leasing financiar sunt cele mai des solicitate. Experții financiari ne recomandă ca rata pentru mașină să nu depășească 10% din venitul tău net. Astfel, dacă tu și partenerul tău vreți să vă achiziționați un autoturism nou și aveți un venit cumulat de 9000 lei lunar, atunci rata nu trebuie să depășească 900 lei. Mai ales considerând faptul că vor exista și cheltuieli adiționale precum combustibil și întreținere.
  2. Lărgește-ți aria de căutare – nu este indicat să ne limităm în a căuta un autoturism doar în reprezentanțe aflate în aria orașului nostru. Fii dispus să cauți oferte în mai multe locații, chiar dacă este incomod să călătorești până acolo, pentru a avea mai multe șanse să găsești o ofertă bună. Cel mai probabil, aceasta este o decizie pe termen lung, va merita efortul!
  3. Fii pregătit să faci anumite compromisuri – nu există mașina perfectă. Poți doar să îți găsești cea mai potrivită mașină pentru nevoile tale. În acest proces, vei realiza următorul lucru: cu cât vei căuta mai mult, cu atât vei fi mai confuz privind alegerile tale. Fiecare brand auto este cunoscut atât pentru atuurile sale, cât și pentru punctele negative. Încearcă să reții, pe toată perioada căutărilor, lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine atunci când conduci o mașină. Nu te lăsa influențat de sfaturi externe neavizate. 
  4. Alege pachetul de opțiuni potrivit nevoilor tale – fă-ți o listă de opțiuni auto absolut necesare pentru tine și o listă cu opțiuni care pot fi considerat bonus, dacă le poți include în preț. Spre exemplu: dacă trebuie să alegi între un sistem audio performant și un sistem dublu climatronic, pune-ți întrebarea ce ți-ar lipsi mai mult în lunile călduroase de vară? Răspunsul îl știi cu siguranță. În acest exemplu, sistemul de climatizare pare să fie o opțiune importantă și necesară, pe când sistemul audio, un bonus. 

        Achiziționarea unei mașini este un proces care îți poate da multe bătăi de cap, mai ales că vorbim despre o investiție pe termen lung și de o sumă considerabilă de bani. Pune pe hârtie toate opțiunile, ia în calcul toate plusurile și minusurile, însă nu sta prea mult pe gânduri și fă o alegere asumată!

Sursa foto: Unsplash.com

Related Articles

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!