TopGear.ro Diverse Top 10 Școli de Șoferi din București

Top 10 Școli de Șoferi din București

de TopGear
Top 10 Școli de Șoferi din București

Te-ai hotărât să faci școala de șoferi și ai vrea să lucrezi cu cei mai buni instructori?

În secolul vitezei, cu toții ne dorim ca lucrurile să decurgă rapid, să nu pierdem prea mult timp, inclusiv când alegem să dobândim cunoștințe și competențe noi.

Cu mai mulți ani în urmă cei care voiau să obțină permisul auto se interesau la cunoscuți, vecini, prieteni sau membri ai familiei pentru a găsi un instructor auto bun, cu care să facă școala auto.

Recomandările celorlalți erau esențiale atunci când alegeai cu cine să faci școala auto, fără să ai o idee clară despre câți dintre foștii cursanți ai respectivului instructor au obținut permisul din prima încercare.

Acum lucrurile s-au schimbat. Numărul școlilor de șoferi s-a mărit, ofertele sunt tot mai atractive, reclamele mai agresive, dar și statisticile la fel. Cum să găsești cea mai bună școala de șoferi din orașul tău?

  • Primul sfat este să nu mizezi doar pe recomandările unui prieten. Nu toți cursanții sunt la fel de receptivi când vine vorba despre lecțiile practice, de exemplu.
  • Sfatul al doilea, nu te lăsa păcălit de mașinile cu care se laudă o anumită școală de șoferi. Nu mașina este totul când vine vorba despre căpătarea unor competențe.

Ca să n-ai probleme la examenul de obținere al permisului de conducere auto, școala de șoferi trebuie să fie performantă, să aibă rezultate, procent mare de elevi ajunși șoferi cu acte în regulă, pe scurt să fie cea mai bună școală de șoferi.

Primul pas pentru a afla care este cea mai bună școală de șoferi din orașul tău este să apelezi la datele oficiale. Pentru asta Direcția Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) publică anual statistica privind promovabilitatea la primul examen – proba practică pe anul precedent.

În felul acesta vei putea consulta topul celor mai bune școli auto în funcție de promovabilitate.

  • Atenție, nu-i tot una să aibă promovabilitate 100% cu doi, trei elevi sau să învețe serii întregi de candidați la permisul de conducere. Nici prea mulți elevi nu e în regulă. Socotește că 200 de elevi într-un an, cu 30 de ore de instructaj în trafic fiecare, înseamnă 6.000 ore pe an pe scaunul din dreapta al mașinii, fără să mai calculăm zilele de examen. Adică vreo 16 ore pe zi în fiecare zi. Altfel spus, nu trebuie să alegi extremele!

Iată un top al școlilor de șoferi din București, cu cea mai bună promovabilitate pe anul 2019, așa cum reiese din datele celor de la DRPCIV.

Pentru o statistică mai exactă, consultă și site-ul topscoliauto.ro, care deși se bazează pe aceleași date publicate de DRPCIV, le prezintă într-o formulă mai ușor de citit, punându-ți la dispoziție inclusiv promovabilitatea înregistrată în anii precedenți la fiecare școală de șoferi de top.

Scoala de Soferi Motorrad

Deși în topul promovabilității din 2019 această școală de șoferi din București se află pe poziția a II-a, cu un procent de promovare de 80%, este interesant de văzut rezultatele din ultimii 10 ani.

Mai exact, 84% dintre cursanții școlii SC MOTORRAD SRL au luat permisul din prima încercare în perioada 2009-2019, ceea ce înseamnă 2940 admiși din 3469 examinați. În 2019, la SC MOTORRAD SRL au obținut permisul de la prima încercare 294 din 363 examinați.

Spre deosebire de SC MOTORRAD SRL, școala de șoferi din București cu cea mai bună promovabilitatea din 2019 (100%) a avut un singur cursant care a fost examinat, acesta fiind declarat promovat din prima încercare.

Însă, aceeași școală înregistrează o promovabilitate de doar 28% în perioada 2011-2019.

Top Instructor Ami

Această școală de șoferi din București a înregistrat, în 2019, un procent de promovare de 77%, cu 416 cursanți declarați reușiți din prima examinare din cei 534. De asemenea, istoricul acestei școli cuprinde anii 2018-2019, perioadă în care a înregistrat o rată de promovare de 75% (638 admiși din 847 examinați).

Energia Moto

Această școală de șoferi din București a înregistrat, în 2019, un procent de promovare de 75%: 240 admiși din prima încercare din 320 cursanți.

În perioada 2018-2019, SC ENERGIA MOTO SRL a înregistrat o rată de promovare de 73% (392 admiși din 533 examinați).

Societatea de Transport Bucuresti STB

  • Promovabilitate de 75% în 2019 (112 admiși din 149 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2018-2019 de 73% (219 admiși din 300 cursanți)
  • Categorii auto B, D, Tb, Tv

Autogeneral Lider

  • Promovabilitate de 62% în 2019 (33 admiși din 53 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2017-2019 de 52% (163 admiși din 309 cursanți)

Iancu Star

  • Promovabilitate de 58% în 2019 (271 admiși din 467 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2009-2019 de 63% (1320 admiși din 2074 cursanți)
  • Categorii auto A, A1, A2, AM, B.

Autogeneral Master

  • Promovabilitate de 59% în 2019 (75 admiși din 126 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2016-2019 de 44% (197 admiși din 444 cursanți)
  • Categorii auto B, D.

Adi Moto Team

  • Promovabilitate de 55% în 2019 (394 admiși din 707 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2013-2019 de 61% (2198 admiși din 3577 cursanți)
  • Categorii auto A, A2, B, BE, C, CE.

Autogeneral Cargo

  • Promovabilitate de 50% în 2019 (91 admiși din 179 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2016-2019 de 57% (285 admiși din 495 cursanți)
  • Categorii auto B, C, CE.

Autosport Driving Center

  • Promovabilitate de 51% în 2019 (196 admiși din 383 cursanți)
  • Rata de promovare în perioada 2012-2019 de 52% (355 admiși din 6711 cursanți)
  • Categorii auto A, A1, A2, B, C, CE, D.

Tu ce scoala de soferi ai terminat? Cum a fost experienta ta?

Related Articles